Tribuna 1, PROMOVAREA DIFERENŢELOR

Reading Time: 7 minutes
Centrul Cultural,
Panciova,
Vineri, 16 iunie 2006, orele 19,00
Au participat:
Borka Pavićević, directorul Centrului pentru Decontaminarea Culturală,
Ksenija Milivojević, secretarul general al Mişcării Europene din Serbia,
Miljenko Dereta, directorul executiv al Iniţiativelor Civice,
Nenad Živković, ziarist

Moderator:
Dinko Gruhonjić, preşedintele Uniunii Independente a Ziariştilor din Voivodina

Dinko Gruhonjić:
Uniunea Independentă a Ziariştilor din Serbia, astăzi a cerut, printr-un comunicat, de la RTV Serbiei să întrerupă transmisiunile în direct ale şedinţelor Adunării Serbiei, deoarece Adunarea s-a transformat într-o „tribună a urii“, de la care se transmit cele mai mesaje de cel mai prost gust, de parcă aci se află doar nişte barbari, iar aceasta este valabil în mod deosebit pentru membrii acelui partid căruia i se cere până şi interzicerea. Aşadar, doamnă Pavićević, cum comentaţi faptul că, aşa cum de obicei se afirmă, cea mai înaltă instanţă legislativă a acestei ţări a devenit o tribună a urii, prin care Ivana Dulić-Marković a fost ofensată din cauza aparteneţei sale naţionale?

Borka Pavićević:
Mai întâi aş porni de la genericul tribunei noastre. Când rostim „Promovarea diferenţelor“, noi suntem în situaţia să promovăm această axiomă. Mai întâi, diferenţa este ceva ce trebuie promovat de bună voie. Este deja începutul argumentării a ceea ce se petrece, în sfârşit, şi în acea Adunare – Adunarea, prin definiţie, ar trebui să fie o promovare a diferenţelor – este ceva ce e conditie – sine qua non, hai, să zic, a societăţii civile.
Dar cum s-o comentez? Doar aş spune că atunci când şi-n continuare astfel se vorbeşte în Adunare şi, în genere, când aceasta este adoptat ca limbaj, în acelaşi timp este vorba de eufenisme, deoarece la mijloc nu sunt nici incidentele, nici limbajul urii. Este vorba de un partid (Partidul Radical Sârb, n.a.) care este un rău elementar şi sistematic, care a inaugurat barbarismul şi destrămarea societăţii civile, utilizând drept mijloc politic, pur şi simplu, forţa şi agresiunea. Cred că aceasta este o muncă serioasă de şaisprezece ani în direcţia devastării sistemului politic şi a societăţii civile.
După cum afirmă lingviştii, omul nu are limbaj, ci omul însuşi este limbaj. Aşadar, ceea ce ei vorbesc, sunt EI. Deci, ştiu că e adoptat ca aceasta să se numească „discursul urii“. Acea noţiune este adoptată şi noi ne servim de ea, însă eu cred că aceasta nu este discursul urii, ci aceasta ESTE ura însăşi, precum omul este limbajul.
Mult discutăm despre limbaj, puţin despre fapte, respectiv în prim plan este ceva ce acei oameni rostesc, iar eu pot doar să vă zic – dacă ei vorbesc astfel, eu foarte bine pot să-mi imaginez ce au făcut acele mâini la Vukovar, când nu era nimeni să-i vadă şi să-i audă. Aşadar, discursul este ceea ce ne preocupă, dar, în fond, ar trebui să fim preocupaţi de totalitatea istoria acţionării criminale – pentru că dacă aceasta se petrece în Parlament, eu pot deja să-mi imaginez ce se petrece într-o pădure oarecare. Şi atunci îmi zic – dovedeşte-le! Chiar dacă noi le-am şi văzut.

Miljenko Dereta:
Dinko, aş dori să comentez ceea ce aţi menţionat la început. Din cauza acelui comunicat, Uniunea Independentă a Ziariştilor din Serbia este deosebit de mândră, dar, în fond, ea cere ca noi să nu ştim ce se petrece în Adunare, şi eu cred că aceasta este o abordare foarte negativă. Noi am trăit multă vreme în societatea în care s-a spus – ştiţi, la noi nu sunt mulţi oameni care suferă de invaliditate, spre deosebire de străinătate, căci, vezi Doamne, nu sunt în stradă. Aşadar, acea camuflare, acea cerere ca ei să nu apară la televiziune, pentru că fac abuz de televiziune, este, după părerea mea, total greşită şi ea vorbeşte despre neputinţa părţii noastre. Noi în permanenţă criticăm pe radicali pentru una sau alta, iar aceasta, în fond, este dovada unei neputinţe de a găsi răspunsul adecvat la acea formă de acţionare contrară legii şi anticonstituţională. În loc ca şi noi, şi Asociaţia Ziariştilor, să mergem în faţa Tribunalului Constituţional şi a Procuraturii şi să le spunem: Vă rugăm frumos, în Adunare s-a comis un act penal, ce veţi face în legătură cu aceasta? – noi ne învârtim în cerc.
Cred că noi avem o problemă mult mai gravă în ceea ce priveşte confruntarea cu trecutul, şi anume – confruntarea cu prezentul! Şi cred ca din acest cerc al nostru, oricât de mic ar fi, oricât de puţină lume ne-ar asculta, noi va trebui să ne postăm altfel faţă de problema respectivă, deoarece s-a depăşit acea măsură când puteţi fi pasivi. Îndeosebi mă gândesc la faptul că a trecut acel moment când trebuie să ascundeţi radicalii, să nu le permiteţi să fie văzuţi de lume. Las’ să fie văzuţi, însă după aceea, oferiţi-mi, la acel „serviciu public“, un comentariu pe marginea celor întâmplate, pe reprezentanţii asociaţiilor ziariştilor şi ai organizaţiilor nonguvernamentale, care vor zice: Aşa nu se poate! Să se audă vocea acelora care nu gândesc astfel, şi nu camuflarea radicalilor. Cred că aceasta este, pur şi simplu, greşit!

Ksenija Milivojević:
Pur şi simplu, voi continua firul. Eu cred că noi am trecut în faza a treia. Deci, cred că nu mai e vorba nici de o camuflare, acum e vorba de o prezentare a unui comportamnet care se consideră a fi social acceptabil. Deci, ceea ce s-a petrecut în Adunare în urmă cu câteva zile, ofensa la adresa Ivanei Dulić Marković, nu e nimic nou, nu e prima dată când aşa ceva se întâmplă în Adunare – e pentru prima dată că s-a reacţionat. De altfel, în ultimii doi-trei ani, în Adunare s-a putut auzi un asemenea discurs, dar a lipsit orice încercare de a se reacţiona, totul s-a redus la dezbaterea în Parlament dacă trebuie să se introducă o amendă pentru deputaţii în cauză sau să se înlăture de la şedinţe – asemenea modele există în ţările europene. Vom menţiona că în Parlamentul britanic există un anumit număr de expresii pe care, dacă le utilizaţi, veţi fi înlăturat din şedinţă în mod automat. Deci, nu este vorba că noi am inventa ceva ce ar fi specific doar pentru Serbia. Iar apoi, argumentul cheie de a nu se aplica acea metodă a fost – dacă noi, însă, vom proceda astfel, radicalii vor fi şi mai puternici şi vor primi şi mai mult spaţiu în opinia publică, deoarece ei vor reacţiona la aceasta!
Deci, noi ne aflăm în faza a treia, în sensul că radicalii sunt aceia care determină ordinea mişcărilor, iar restul, pur şi simplu, îi urmăresc şi se adaptează. De fapt, radicalii sunt aceia care impun tema şi la acea temă, într-un fel, se răspunde. Asta nu e legat doar de evenimentele recente din Adunare, aceasta e în legătură şi cu anumite chestiuni statale despre care s-a dezbătut în Adunare, cum este, să zicem, problema statutului Provinciei Kosovo, unde Toma Nikolić a ieşit primul la tribună, la acea şedinţă care avea pe ordinea de zi problema amintită, şi a afirmat – Pe acela care semnează independenţa Provinciei Kosovo, Partidul Radical al Serbiei îl va considera trădător, duşman al poporului şi altele. Şi ce obţineţi, adică ce urmează – urmează că şefii altor partide care iau cuvântul, în loc să spună – Stai, omule, despre ce vorbeşti? – ei apar unul câte unul şi afirmă – Eu niciodată nu voi semna aşa ceva.
Atunci se pune întrebarea cine impune tema, respectiv cine impune contextul. Deci, aceasta e problema cheie, şi ceea ce se întâmplă în Adunare este, în fond, urmarea impunerii contextului care durează deja de o vreme şi acea comportare devine social acceptabilă, ceea ce pe mine, ca şi cetăţean al acestei ţări, mă doare cel mai mult. E o teză impusă precum că dumneavoastră sunteţi, dacă vă comportaţi astfel, neinteresanţi şi atunci, pur şi simplu, nu vă puteţi apropia de popor într-un mod adecvat, şi fiecare dezbatere care e pe cât de puţin civilizată, imediat va fi etichetată ca neinteresantă şi ca şi ceva ce nu atrage atenţia corespunzătoare.
Se pune întrebarea ce trebuie să facem noi ca acea comportare să nu mai fie social acceptabilă!

Dinko Gruhonjić:
Nenade, putem oare să comentăm puţin scena noastră mediatică? Noi nu avem, aşa cum se zice popular celebrities precum David Beckham, ci îi avem pe Aligrudić şi restul personalităţilor de estradă. În ce măsură asemenea mass-media contribuie la definirea modelului cultural care nu suportă diferenţele?

Nenad Živković:
Prin forţa diferitor împrejurări, discutăm sau promovăm diferenţele, ceea ce în statele civilizate, dintre care multe aparţin formaţiunii ce se numeşte Uniunea Europeană, şi care decenii de-a rândul – să nu exagerez şi să zic secole – constituie valoarea civilizatorică indiscutabilă. Din păcate, având în vedere că trăim într-o societate prepolitică şi, mi-e teamă chiar să zic, într-o societate preconştientă, astăzi, iată, noi trebuie să definim primele pietre de temelie ale diferenţelor drept nişte valori. Diferenţa este un fenomen pe care, din păcate, doar un număr relativ mic, un număr limitat de oameni încearcă să-l afirme, în ultimii 10-15 ani în această ţară, cu succes variabil.
Poanta este că, de fapt, în statele civilizate există consens în privinţa valorilor diferenţelor. Deci, şi stânga, şi dreapta, oricare ar câştiga la alegeri, sunt apropiate la acest punct, nu numai în atitudinile lor politice la zi, ci şi, să zic aşa, în filosofia lor politică. Între ele nu există diferenţe ce nu se pot depăşi când este vorba de valorile diferenţelor.
Ceva asemănător s-a întâmplat în fostele ţări socialiste – în urma căderii Zidului berlinez. Elitele politice ale acestor state au avut un interes comun, un plan comun şi un consens în dorinţa lor de a deveni membre al UE. La noi, din păcate, încă nu avem acest caz şi ceea ce se petrece în Adunare este doar o consecinţă laterală din cauza inexistenţei consensului despre faptul că Serbia îşi are locul său în familia europeană a popoarelor.
Bineînţeles că problema ţine şi de tabloizarea mass-media, însă despre aceasta voi vorbi mai târziu. Există, însă, o problemă mult mai mare şi mai periculoasă. Anume, iarăşi se întâmplă că noi, iată, suntem preocupaţi de radicali. Nu mă refer la noi în această seară, ci în general, la acea parte a opiniei publice civice. Sigur că trebuie să ne ocupăm de radicali de pe o poziţie antiradicală, sigur că trebuie făcută un fel de destrucţie organizată a radicalismului, însă, pe de altă parte, cred că este mult mai important să se facă o construcţie organizată a raţionalismului. Aci noi pierdem puţin iniţiativa şi de aceea se deschide spaţiu radicalilor să dicteze iniţiativa ca, din păcate, o organizaţie politică încă înregistrată care trebuia, dacă nu în 5, atunci măcar în 6 octombrie, să fie interzisă ca una criminogenă şi ca o organizaţie care contribuie la îmbolnăvirea acestei societăţi.
Deci, pe de o parte, avem acea destrucţie a radicalismului, însă ceea ce ne lipseşte, este afirmarea unor valori cu totul diferite, care în Europa sunt legitime şi normale, şi să încercăm să facem să fie mai cuminte acest stat şi să facilităm raţionalismulului să aibă trecere în Serbia. Aceasta, din păcate, nou încă nu ni s-a întâmplat şi, aşa cum stau lucrurile, greu că se va întâmpla până când acea matrice mentală nu se schimbă sau până când nu schimbăm paradigma dominantă.
Din păcate, omul care a încercat, care a pornit întru schimbarea paradigmei, pe lângă toate criticile şi controversele iscate, tocmai din această cauză a primit un glonţ în inimă, nu din alte motive, ceea ce această opţiune radicală premodernă îi reproşează non-stop. Şi, din nefericire, în urma acelei încercări scurte de a se pune lucrurile într-o oarecare ordine, noi ne aflăm din nou la începuturile începuturilor, din noi readuşi la paradigma perioadei cincioctombriste.


Centrul Cultural, Panciova, Vineri, 16 iunie 2006, orele 19,00

Print Friendly, PDF & Email